Despre tabu-ul nudității

Motto:

"Trăim într-o atmosferă de rușine. Ne este rușine de tot ceea ce este real despre noi; suntem rușinați de noi, de rudele noastre, de veniturile noastre, de accentele noastre, de opiniile noastre, de experiențele noastre - exact așa cum suntem rușinați de trupurile noastre goale" - G.B. Shaw

Una dintre cele mai mari manipulări din istoria omenirii - instaurarea rușinii față de nuditate - a fost indusă special pentru a putea controla oamenii. Omul rușinos și rușinat este vulnerabil și, deci, ușor de stăpânit și manipulat psihologic.

Atât de înrădăcinată a ajuns să fie această rușine în mintea oamenilor - transmisă "genetic" din generație în generație - încât este tragicomic de observat că infractorilor și criminalilor nu le este rușine să apeleze răul adevărat, dar le este rușine să comită un rău fals - adică nuditatea.  Oricine simte o jenă - mai mare sau mai mică - să se expună gol.

În volumul său "Trupuri de femei, priviri de bărbați - Sociologia sânilor goi" (Humanitas, 2009), sociologul francez Jean-Claude Kaufmann scrie: "În fiecare societate, anumite părți ale corpului bărbaților și femeilor au putut fi expuse, uneori cu generozitate, inclusiv părțile cele mai intime, alteori cu mai multă zgârcenie. De la o societate la alta: rareori coincideau, rareori se prezentau la fel și rareori erau justificate în chip asemănător. Semnificația modului de a privi nuditatea s-a schimbat, la rândul ei, mult: abia la sfârșitul Evului Mediu nuditatea feminină începe să se identifice cu dorința, iar vederea nudului capătă conotația erotică pe care o cunoaștem azi (Bologne, 1986)".

Apare clar că cenzura asupra nudității a derivat din cenzura și mai mare asupra sexualității. Nici o altă funcțiune fundamentală a ființei umane nu a fost mai alterată, pervertită, manipulată, cenzurată și condamnată decât sexualitatea.

Așadar, nuditatea trebuie cenzurată pentru că ea duce automat la sexualitate. Când s-a inventat "fructul oprit", plăcerea a devenit și ea vinovată. Și cum motorul principal al vieții umane este continua căutare a plăcerii - tot ce facem și sub orice formă, zi de zi, este o continuă căutare a unei stări de bine - atunci soluția a fost simplă: legiferează-i omului plăcerea într-un anumit fel, pentru a-l controla și a-l face să performeze într-un anumit scop impus de tine, legiuitorul-cenzor. Asta a dus și la reglementarea intimității, în sensul că ea nu a mai fost lăsată la latitudinea suverană a individului - în primul rând, trebuie să-mi ascund nuditatea pentru că este rușinoasă, ilegală, imorală și păcătoasă, nu pentru că eu simt că nu vreau să mă expun din alte motive.

Cenzura s-a extins, de-a lungul timpului, la toate formele de exprimare a imaginii nudității și sexualității umane - de la spațiul privat și până la cel al creației artistice.

Ca și în cazul prohibiției la alcool - care a avut fix efectele inverse (și mai multă corupție, alcoolism, crime, bani negri, promiscuitate și moarte) - cenzura nudității a dus la pornografie. Este absurd și tragi-comic cum azi este absolut în regulă să vezi în spațiul public crime, atrocități, mizerie, degradare, ipocrizie, dar este imoral și păcătos să vezi un trup uman gol sau doi oameni care fac dragoste. Se poate observa lesne că sute de ani de cenzură a nudității nu au produs un om mai "moral", ci doar un om mai alienat - nevoit să se ascundă și să mintă, să trăiască duplicitar și în angoasă, să apeleze la ipocrizie și să fure ceva interzis nefiresc și nedrept.

Și pentru că această cenzură se întemeiază pe o deturnare grosolană a simbolismului trupului uman gol, natural și firesc - dispariția ei nu ar conduce în nici un caz la popularea spațiilor publice cu oameni care umblă goi sau care fac sex. Dar ne-ar scăpa de toată gama de reacții stupide pe care 90% dintre oameni le au la vederea unui trup gol, fie el pe o plajă sau într-o lucrare de artă. Și ne-ar vindeca de vulnerabilitatea rușinii și de falsul sentiment de vină. Și ne-ar elibera.

Cenzura puritană, justificată ideologic de morala religioasă, a stigmatizat imaginea omului gol, pentru a transforma nuditatea într-un tabu. Astfel, nudul a căpătat, în mod fals și nefiresc, o putere simbolică de reprezentare negativă.

Sensul și valoarea nudității umane au fost deturnate prin manipulare tocmai pentru a putea fi blamate și demonizate.

Pe de altă parte, în relație complementară directă cu interzicerea nudității, veșmintele au căpătat și ele o funcțiune în plus - față de cea inițială strict utilitară și apoi, ulterior, de funcțiunile estetică și comunicațională - aceea de instrument de cenzură necesar pentru interzicerea nudității. Adică, azi ne îmbrăcăm mai ales și pentru că (ne) este rușine să nu fim văzuți goi.

Nuditatea umană este reală, naturală, firească și inocentă. Doar vulgaritatea din mintea cenzorilor a transformat-o în tabu.

Cristian Crisbășan