Asa cum voi veniti la VSLO sa cunoasteti oameni noi, sa socializati, sa invatati, sa traiti , tot asa si eu am un festival al meu. Cel din back stage. Cunosc oameni noi, socializez, invat si traiesc din plin.
Am decis sa va las sa trageti un pic cu ochiul in spatele cortinei si sa intelegeti ce inseamna pentru mine acest festival.
Am sa incep cu Andreea. Este adevarat ca ne-am cunoscut cu multi ani inainte de a exista festivalul.De alfel , intre noi fie spus, festivalul exista pentru ca eu am intalnit-o pe Andreea acum ...o viata
Asa cum fiecare an aduce satisfactii noi asa aduce si probleme noi. Cele mai multe ( mai ales in timpul festivalului) se duc direct catre Andreea si asta ma salveaza! De obicei, din momentul in care ajungem la Vama Veche aproape toate intrebarile adresate mie ( si va asigur ca la ultima numaratoare am avut in medie on intrebare la fiecare 45 de secunde) au ca raspuns din partea mea : vorbeste cu/spune-i/intreab-o pe Andreea. Pentru ca face parte din organizare trebuie sa fie prezenta la prima ora si sa plece doar atunci cand totul este strans si inchis. Tare este ca atunci cand ajungem in camera, de foarte multe ori incepe urmatoarea zi si trebuie sa fim inapoi in locatie !
Sper sa ma ierte ca nu mai avem concediu vara de patru ani.Ca inainte cu 3 luni de festival discutam, planuim, aranjam lucruri in fiecare zi dimineata, la pranz si seara. Acasa, la birou, in masina.
Eu am idei. Un milion. Nu toate cele mai bune. Visez. Mult. Vreau si asta, si asta, si asta...Spre norocul meu exista Andreea. Cerebrala. Normala . Cumva reuseste sa ma potoleasca. Vorbim, punem pe hartie, discutam pro si contra. Pana la urma iese cea mai tare si fezabila idee care va fi si pusa in practica. Si uite asa avem un eveniment din cele cateva zeci de pe parcursul festivalului.Lucrurile par simple dar nu sunt deloc asa. Munca incepe undeva prin luna noiembrie. Discutiile initiale sunt de obicei despre anul care tocmai a trecut. Desi fiecare an a fost din ce in ce mai bun, nu stiu cum facem dar gasim tot felul de minusuri. Aici putem imbunatati, aici putem schimba, aici putem modifica, asta o taiem de tot...
Si asa incepe VSLO 201...De obicei in ianuarie avem un plan gata facut si gata de cautat finantare. Aici nu vreau sa va povestesc prea multe lucruri. Costurile sunt imense ( satisfactiile pe masura). Unele apar pe drum. Pot face comparatie cu scoala lui Mihnea. La inceput platesc pentru caiete si uniforma si spun ca am scapat. Ei bine nu . Trebuie sa iau o carte de mate, 2 de romana si 2 de engleza. Mai trebuie sa platesc......multe lucruri.
Bugetul festivalului este stabilit in ianuarie dar pe parcurs eu vreu si asta, si aia, si cealalta ( pentru ca vreau si lupt sa fie un "altfel de festival") si trebuie gasita finantare. Partea asta este preluata integral de Andreea.Noroc insa ca de ceva vreme suntem sustinuti an de an de oameni care inteleg ce facem acolo. De oameni care ne inteleg.Despre asta insa, in alt episod.
Pe urma incepe distractia numita marketing. Si aici trebuiesc adunate materiale, machetat, printat...Pentru cei care au cumparat vreodata tricourile expuse de noi sa stiti ca sunt facute din suflet. Din sufletul Andreei.Festivalul incepe si 12 zile aproape ca nu ne vedem
Gasim totusi momente in care stam impreuna. Nu multe. De obicei dimineata la cafea si noaptea la concerte.Exact momentele in care este atat de....frumoasa!Si cand spun frumoasa spun de fapt absolut incredibila!Nu pot sa o arat cu degetul dar sunt mandru. Este Andreea. Andreea mea!.
Iti multumesc personal pentru ca esti. Iti multumesc in numele tuturor ca faci posibila saptamana "patimilor" cu tot ce presupune ea: imagini incredibile, fericire, prietenii, vieti schimbate....
Catalin
va urma...........
vineri, 6 septembrie 2013
... si eu va iubesc
Cumva ma gandesc ca am avut un mare noroc cu problemele legate de Rosia Montana si cainii vagabonzi. Asta pentru ca toata lumea este preocupata sa comenteze, sa dea like sau sa dea cate un share diverselor postari. In general sa "lupte" din spatele ecranului. Camp de batalie : Facebook. Asa am scapat de cei care lupta cu VSLO (probabil pentru o perioada definita).
Nu pot insa sa ma opresc in a face asocieri intre acesti luptatori si constat din nou ca am noroc. Unii urasc proiectul Rosia Montana. Dau cate un share la diverse fotografii aparute pe Fb si au comentarii care mai de care mai triviale. Interesant. Si eu sunt impotriva. Dar eu am fost acolo. Am vazut. Am vorbit cu oamenii. Am inteles ce se intampla (n-am sa spun ca inteleg si ce se intampla la nivel politic, asta este o alta problema). Sunt total impotriva proiectului. N-am dat share, n-am dat like. Am semnat doar o petitie. Am fost la Universitate (fara aparatul foto). Lucruri normale, cred, pentru cineva care exprima o opinie.
Ei bine, cam asa se intampla si cu festivalul nostru. "Luptatorii" in general n-au curaj sa faca niciun comentariu direct. Sunt insa extrem de activi atunci cand cineva face orice referire la un eveniment petrecut in Vama. Oricare ar fi el. Atunci sa te tii... Sincer nu am luat niciodata in seama aceste comentarii chiar daca la unele dintre ele am considerat ca un raspuns din partea mea ar clarifica unele lucruri.
Cainii vagabonzi: unii ii urasc, altii ii iubesc. Pe FB: activitate maxima. Domnite dragute care folosesc un limbaj incredibil pentru a exprima diverse opinii. Domni intelectuali care rivalizeaza in epitete cu "samantarii" de prin parcuri. Eu ce sa zic: am un copil si un catel. Pe care sa-l omor? Dar sa lasam asta.
Am cateva mesaje catre toti "admiratorii" mei (si evident ai festivalului cu care de altfel ma identific 100%):
Este extrem de greu sa creezi si incredibil de usor sa copiezi. Deci, incercati sa creati.
Este un eveniment gratuit. Mesaj pentru toti cei care fac diverse activitati platite: nu intrati in panica! Un procent extrem de mare dintre cei care vin la VSLO, cauta mai apoi un loc unde sa se specializeze si ajung la voi. Ca urmare daca veti face o teorie intreaga despre cat de naspa e la Vama este posibil sa-i pierdeti de clienti.
Eu nu ma consider un fotograf bun. Dupa experientele avute cu lectorii din Vama imi dau seama ca am multe de invatat. Ca urmare nu mi-as permite sa fac aprecieri idioate la adresa unor fotografi clasificati la nivel mondial ca fiind in top 3 pe anumite specializari. Cred ca diferenta dintre a avea 150 de like-uri pe FB la o fotografie si a avea un BPA sau Emmy ar trebui sa creeze o oarecare opreliste in a improsca cu noroi.
Prezenta voastra la Vama Veche in timpul festivalului ar fi benefica pentru toti. Eu nu as mai consuma energie incercand sa raspund tuturor, iar voi, intr-un final, ati intelege fenomenul si ati putea comenta in cunostinta de cauza.
Imi cer scuze tuturor celor pe care ii respectam, urmaream si apreciam dar nu o mai pot face. Practic au distrus imaginea pe care o aveam despre ei prin cateva comment-uri de neam prost si total neavizate.
Am sa-mi permit sa le multumesc (si in numele vostru) tuturor celor care au facut eforturi incredibile sa avem editia a 4a a Festivalului de fotografie si film "Vama sub lumini de Oscar". Am sa-mi permit sa le multumesc si celor peste 370 de oameni prezenti acolo: participanti, lectori, organizatori, Tasha si inca vreo cativa. Nu pentru ceva in mod special. Vreau doar sa le multumesc.
Iar pentru voi: ....si eu va iubesc!
miercuri, 8 mai 2013
Eu sustin Vama Sub Lumini de Oscar!
Probabil cei mai multi dintre voi stiti povestea acestui festival. Ma simt, insa, mandru ( dar si dator) sa le-o spun tuturor celor care nu au participat niciodata, celor care au vrut sa ajunga si in ultimul moment s-au gandit pentru ca “e prea complicat”, celor care s-au gandit, poate, ca nu e cine stie ce, celor care nu vor sa vina din principiu la un “alt workshop” pentru ca sunt satui de ceea ce au vazut pana acum si, nu in ultimul rand, celor care au fost de fiecare data in ultimii 3 ani.
Poveste incepe in 2010. Februarie. Cam atunci am fost chemat de fratele meu, Rudolf Valentino (nu, nu glumesc!), care m-a intrebat daca eu pot sustine (logistic si tehnic) un eveniment legat de fotografie in cadrul “saptamanii culturale Stufstock”. Evident ca raspunsul meu a fost da. Problemele au inceput sa apara in momentul in care am iesit pe usa si am inceput sa ma gandesc cum, cu cine, unde… si, ma rog, o sumedenie de alte intrebari din astea scurte. Asa am ajuns sa ma intalnesc cu Cosmin, Catalin , Luca si, mai apoi, Cristian.
Toti patru aveau experienta in ceea ce insemnau workshop-urile de fotografie . Toti patru erau fotografi. Toti patru erau perfecti pentru ce aveam eu nevoie. Nu are sens sa va povestesc cam cate intalniri am avut ca sa ajungem la o concluzie finala. Pot sa va spun primele reactii: “nu se poate!”, ”e prea complicat!”, “tocmai la Vama?!?!”, ”o saptamana??”, “TOTAL GRATUIT??”, “clar, nu se poate!”. Cam asta este ce mi-au spus intr-o prima faza, moment in care ma gandeam ca poate totusi ei au dreptate si ar trebui sa revin cu picioarele pe pamant .
Aici intervine Andreea. Andreea! Mana mea dreapta si mana mea stanga! Singura care s-a bucurat de proiect. Singura care a inteles pe loc potentialul si viitorul unui astfel de proiect. Si singura la fel de nebuna ca mine.
Au urmat alte discutii despre cum ne organizam: tema, program, ore, parte practica, pauze si alte lucruri organizatorice. Am inmultit cu 7 si a rezultat o saptamana de workshop-uri. Totul era pregatit. A aparut atunci prima problema, oarecum serioasa . Unde-l facem? Cine ne primeste in Vama Veche , timp de o saptamana, blocandu-i, practic, toate veniturile dintr-o saptamana calduroasa de vara? Ei bine, Horatiu a ridicat mana la una din sedintele de productie, s-a uitat la noi si a zis: “Va iau eu. Nu stiu ce o sa iasa dar imi place proiectul si vedem noi cum o scoatem.” Si asa a ramas sa se intample. La Vama Veche. La Baza Sportiva.
Sigur, nu rezolvasem problema sponsorilor…dar ce mai conta??. Megeam la mare, la Vama! Urma sa avem o saptamana frumoasa! Asta era in capul meu de artist. Andreea trimitea in jur de 50 de emailuri pe zi explicand cum si ce. Dupa prima saptamana erau trimise peste 300 de asemenea mesaje. Cate raspunsuri am primit? Punandu-le si pe cele de tip “nu ne intereseaza, multumim “ am primit 3. Se scrie TREI. Spre norocul nostru, chiar pe ultima suta de metri am gasit pe cineva interesat de proiectul nostru: Samsung. Trecusem peste ce era mai greu. Sigur ca banii nu ajungeau pentru tot proiectul, dar eram oricum mai bine.
Prima zi, ora 8.30 dimineata. Ora oficiala de incepere era ora 9. In locul de desfasurare erau 5 oameni. Am inceput sa ma intreb unde gresisem si daca intr-adevar o saptamana intreaga de workshop-uri era prea mult. La 9.05 erau deja 84 de oameni. Si asa a inceput aventura. O saptamana in care toata echipa de organizare a dormit maxim 4 ore pe noapte. Au fost cursuri de teorie, cursuri practice, vernisaje, discutii pe fotografie, concerte, premii, proiectii de fotografie….. In total s-au perindat intr-o saptamana in jur de 800 de oameni din care 128 inscrisi oficial la cursuri. Nu era rau pentru un proiect care primise hartia de “condamnare la moarte” de la unii atotstiutori. Succes total la final. Ne-am relaxat. Timp de 4 ore . Dupa care am inceput sa facem deconturi si plati. Evident eram in minus. Atunci a aparut Stefan. Un prieten foarte bun de-al nostru. Un om care muncea 15-16 ore pe zi. Am stat la o cafea. A ascultat. A plecat si a revenit dupa 15 minute cu un teanc de bani. I-a pus pe masa si ne-a zis ca vrea sa fie si el sponsor! Ca o paranteza, noi am organizat in ultimii 3 ani cateva concerte caritabile. Toate pentru Stefan. Am tot fost intrebat de ce o facem. Ei bine, Stefan si-a pierdut un picior intr-un accident stupid. Nu va imaginati prin ce chin a trecut timp de trei ani. Pe scurt trebuia sa-si vanda casa pentru a putea acoperi cheltuielile legate de spitalizare, operatii, proteza, alte operatii si cu toate astea nu a cerut niciodata nimic de la nimeni! Despre acest Stefan vorbesc!
VSLO 2011 a avut aproximativ aceleasi caracteristici, cu observatia ca numarul participantilor oficial inscrisi a sarit la 169. O parte dintre ei fusesera si in primul an. O parte aflasera de la prieteni , de pe grupul VSLO FB sau site-ul oficial ca se intampla ceva tare in Vama. Email-uri catre potentiali sponsori. Peste 300. Raspunsuri 5. Pana si aici am evoluat! Din nou Samsung! Si visul a continuat!
2012 a insemnat un an special pentru mine. Numarul de participanti inscrisi oficial la cursuri 229. Sponsor principal Nikon si din nou speranta ca avem cum sa facem si aceasta editie. Dar nu numai asta a facut ca totul sa fie special ci si feedback-ul primit din partea participantilor si partenerilor!
Aici socotesc toate email-urile primite de noi de la participanti dupa festival, toate articolele aparute pe bloguri, site-uri sau pagini personale. Dorinta, exprimata direct de multi oameni (incredibil de multi!) de a ne ajuta pentru urmatoarele evenimente. Cu orice! Am primit inca din octombrie 2012 cereri de inscriere pentru VSLO 2013. Totul a culminat cu diploma primita de noi la sfarsitul festivalului din partea participantilor. Nu mai mentionez aici toti noii prieteni castigati!
VSLO nu mai este un festival. VSLO este un fenomen. O comunitate creata in jurul ideii de fotografie si de libertate. Un loc de intalnire pentru (din ce in ce mai multi) artisti in ale fotografiei. Vorbesc de lectori, cursanti sau oricine participa la eveniment (daca cineva este deranjat ca folosesc cuvantul “artist”sunt dispus la o discutie amanuntita pentru a-mi sustine punctul de vedere).
Am vorbit mai mult despre primul an pentru ca a fost cel mai greu si de el a depins pana la urma reusita urmatoarelor editii. Atunci cand multi iti spun ca nu vei reusi dar tu crezi in ideea ta si mergi mai departe, nu astepti nici prea mult suport din partea oamenilor.
Paradoxul apare exact aici. Eu am fost ajutat si sunt ajutat din ce in ce mai mult. Am sa va explic: Andreea a crezut in visul meu si ma lasa sa visez in continuare. Asta este foarte important pentru ca asa imi pot exprima ideile legate de festival. Important este si ca reuseste sa ma aduca cu picioarele pe pamant atunci cand este necesar. Fara ea nu ar fi existat niciun festival. Ionut este exact acolo unde si cand am nevoie. Participa la tot si toate fara sa intrebe cand terminam sau daca mai terminam vreodata. Ati avut vreodata de facut ceva si v-a fost frica? Un drum cu masina, o reparative de teava, ceva orice….Nu v-ati gandit “ce bine ar fi daca ar fi aici X-ulescu”?. Exact asta inseamna Ionut. Am incredere ca orice s-ar intampla reusesc. Reusim! (by the way: numele festivalului a plecat de la idea lui).
Horatiu fara de care nu am fi reusit sa facem festivalul la Vama . Catalin, Luca, Cosmin si Cristian. Primii lectori “total nebuni” care au sarit in aceeasi barca cu mine. S-au alaturat Florin, Vlad, Bogdan, Thomas, Slavic! Daca ma uit in jur parca toata lumea innebuneste ! Cristina, singura care ne-a ajutat in primul an cu promovarea in presa specifica si care continua sa creada in noi (spre norocul nostru!) pentru ca a continuat impreuna cu Mircea sa adopte principiul meu “sa fac ceva ce nu s-a mai facut pana acum”. Urmarea: un ebook pentru VSLO 2012. Total nebuni! Catalin si, mai nou, Victor, oamenii care muncesc 7 zile (si nopti) pentru a exprima in imagini tot ce se intampla la festival. Vlad, Alina, Andrei, Violeta, Irina, Bogdan, Dragos, Dedo oamenii din spatele companiilor care ne-au ajutat de-a lungul anilor raspunzand cu DA la 99% din cererile mele (care nu sunt chiar nebunesti). Flavia, Daniela, Cristian,Roberto, Sorin, Vlad (altul), Mihai, Alexandru, Michail, Dan, Raul, Gabriel, Tiberiu, Maria, Masha, Iulian, Andreea si lista poate continua. Dupa cum vedeti folosesc prenumele. Deja ne stim bine. Am schimbat numere de telefon. Ne intalnim din cand in cand la cate o bere. Vorbim despre Vama. Vorbim despre VSLO. Facem planuri. VSLO a devenit o comunitate! Si cand te gandesti ca totul a inceput in bucataria biroului nostru, acum ceva vreme, la o cafea. Eram 3 oameni. Eu , Andreea si Ionut. Acum suntem o ECHIPA intreaga si ma simt mandru (si dator) sa spun asta!
Workshopuri de fotografie, proiectii, vernisaje, seminarii, masterclass-uri, workshopuri de video/film, concerte, targ de echipamente, premii, surprize, profesori incredibili, oameni calzi.
Totul pentru tine… si pentru tine… si pentru tine….. Si asta se traduce (prin ceva ce inca nu a fost copiat dar sper sa fie in viitor spre binele tuturor pasionatilor de fotografie) prin PARTICIPAREA GRATUITA!
Eu sutin VSLO! Echipa sustine VSLO! Daca vrei sa faci si tu asta, pentru tine, intreaba cum!
Sunt Catalin si sunt dependent de Vama sub lumini de Oscar!
marți, 7 mai 2013
Marek Czarnecki la VSLO 2013
Cei care au trait experienta Marek Czarnecki la Bucuresti in 2010 stiu despre cine vorbesc. Pentru cei care nu stiu, pot sa va spun ca merita tot efortul de aveni la Vama si a sta cu el o saptamana intreaga. Am incercat sa listez o parte din premiile luate de el dar dupa ce am scris o pagina m-am gandit ca este mult mai usor sa pun aici un link.
Premiul British Professional Photography Award sau mai pe scurt Oscarul pentru fotografie este cumva pentru el la ordinea zilei. Zeci de alte premii pentru fotografie comerciala, fotografie industriala, fotografie panoramica. Master of Photography, castigator de cateva ori a “The Epson international Pano Award” …….
Ei bine , Marek vine din nou in Romania. La Vama Veche. La VLSO.
De data asta cu Jadwiga. Sotia si asistenta lui. Un om cu care imparte cele 16 ore de munca zilnice. Ce vor face? Despre ce vor vorbi?
Fotografie industriala. Fotografie panoramica. Fotografie de produs. Digigraphie. Si lista ramane deschisa in functie de timp. Pana una alta cititi despre ei. Uitati-va pe fotografiile lor . Merita!
http://www.marekczarnecki.eu
http://www.gigapano.eu
http://www.czarnecka.com.pl/
vineri, 3 mai 2013
2013 – one year, 4 news - Workshop video/film
Noutatea numarul 4: Workshop video/film.
Exista workshopuri de foto in Romania? Exista workshopuri de film in Romania? Exista, mai nou, workshopuri care te invata sa filmezi cu un DSLR? Da, da si da! Exista! Ce ne-am propus noi sa facem la VSLO incepand de anul acesta? Asa cum v-am obisnuit in fiecare an : ceva nou.
Sigur, este un alt workshop! Sigur este pe domeniul video ! Sigur vorbim de DSLR-uri ! Pana aici nimic nou. In ce consta noutatea insa? Acordam posibilitatea tuturor participantilor la festival sa experimenteze pozitia de cameraman, de regizor, de sunetist, de editor in ceea ce se numeste : EXPERIMENTAL – DE LA 1 LA 24 DE FOTOGRAME.
Pentru a sustine acest experiment vom avea oameni specializati pe fiecare domeniu in parte. Slava Cebotari – cel mai cunoscut DOP din Republica Moldova, Thomas Diseth – DOP din Norvegia , castigator al premiului Emmy pentru un film documentar, Eduard Schneider – producator independent de documentare, reclame si clipuri muzicale si lista continua!
Vom avea o tona de echipamente . Camere DSLR si accesorii (si vorbesc de foarte multe accesorii) de la Nikon , sisteme portabile de lumini de la Dedolight, tehnica pentru editare de la Toshiba si nu in ultimul rand un soft de editare de la A.F.Marcotec.
Subiectele principale pe care mergem si care vor fi cerute participantilor: realizarea unui documentar, realizarea unui videoclip sau realizarea unui making of al festivalului.
STOP! Nu va speriati! Nu este atat de imposibil de facut pe cat pare. Documentarul va avea maxim 10 minute . Subiectele vor fi la alegere intre: realizarea unui documentar despre o formatie de muzica, realizarea unui documentar despre VSLO sau un documentar cu un subiect la alegere care va trebui comunicat catre noi la momentul in care va inscrieti . Formatia de care vorbesc va fi “cantonata” in Vama pe toata perioada festivalului si vor avea minim 2 concerte.
Videoclipul. Asta este subiectul care mie personal imi place cel mai tare si pleaca de la ideea Andreei vazuta la Moby. Practic Moby si Saatchi & Saatchi scot in fiecare an la “bataie” un cantec pe care fanii il transpun in imagini. Puteti vedea videoclipul castigator aici. Si ce e si mai interesant, daca veti citi descrierea clipului, e ca la el au lucrat doar 2 oameni. Un alt exemplu este a unei fane a trupei Keane care a ales o melodie fara clip si a postat pe youtube viziunea ei . Ghiciti ce s-a intamplat? A devenit videoclip oficial (si, la fel ca la celalalt link, ar fi bine sa va uitati si la descriere). Lucru care se va intampla si la VSLO. Cel mai bun videoclip va deveni clip oficial al trupei (inca nu spunem despre cine este vorba, dar va vom anunta in curand)
Making of-ul pentru festival. Aici lucrurile sunt clare. Subiectul este acolo.
Sunt sigur ca aveti multe intrebari. Stati fara grija voi raspunde la toate . Va astept la VSLO, la un nou EXPERIMENT!
marți, 30 aprilie 2013
2013 – one year, 4 news - Transmisie live pe internet
Noutatea numarul 3: Transmisie live pe internet
Cine spunea ca nu avem prieteni? Am fost atentionat la un moment dat ca facand un festival cu intrare libera pentru toti iubitorii de fotografie am sa ma “inec” . Ei bine (asa cum am si sperat) am primit ajutorul din partea unor unor oameni la care nici nu m-as fi gandit si care m-au ajutat sa-mi realizez cateva dintre ideile (nebunesti pentru unii) legate de cum ar trebui sa fie un festival adevarat.
In cazul de fata vorbim de Bogdan Iosifaru, Product manager la RRC, unul dintre cei mai mari distribuitori cu valoare adaugată de IT din Europa Centrala si de Est. L-am cunoscut intamplator anul trecut si in cele 14 minute vorbite am ajuns la concluzia ca in 2013 VSLO va fi transmis live pe internet!
De atunci n-am mai vorbit deloc . De azi insa, RRC este partener oficial VSLO lucru pentru care ma simt extrem de onorat. Desi sunt sigur ca toata lumea va fi prezenta in Vama intre 16 si 25 august, avem o solutie si pentru cei care din motive obiective nu vor ajunge. Transmisie live!
Multumesc Bogdan, multumesc Cosmin
luni, 29 aprilie 2013
2013 - one year, 4 news - Tehnica fotografica
Noutatea numarul 2 : Tehnica fotografica
Supriza cea mai placuta, pentru mine, a venit anul trecut din partea participantilor. Vorbesc acum de zecile de emailuri (a nu se citi sute sau mii!) primite . Toate contin felicitari sau opinii despre festival. In foarte multe dintre ele am regasit insa o cerere care m-a facut sa gandesc o noua strategie pentru anul 2013. Vorbesc acum de “tehnica fotografica”.
Foarte multi dintre participanti au intrebat daca este posibil sa facem cursuri pentru incepatori si cursuri pentru avansati. Vorbesc acum de oamenii care sunt la inceput de drum in ceea ce priveste fotografia si care au nevoie de un mic ajutor .
Din pacate timpul este extrem de scurt ( doar 7 zile a 24 de ore) si nu putem acoperi chiar toate dorintele . Din fericire ( si aici trebuie sa spun ca sunt foarte mandru!) lectorii care participa an de an la acest festival au capacitatea extrema de a vorbi atat limba incepatorilor cat si celor mai avansati.
Ca urmare, anul acesta, ca noutate am introdus cursuri de tehnica fotografica. Vor fi pe parcursul a 6 zile si vor ocupa timpul de la ora 9 la 11 dimineata. Lectorii vor fi cei care vor preda si cursurile din cadrul evenimentului. In plus vom avea echipamente suficiente la dispozitie pentru a imbina partea de teorie cu cea practica. In cadrul cursului veti primi atat ajutorul tehnicienilor de la Nikon (pentru a intelege si cum este construit un aparat sau un obiectiv) dar si ajutorul meu , pentru cine vrea sa se intoarca la optica din clasa a 8 a.
vineri, 26 aprilie 2013
2013 - one year, 4 news - Targ de echipamente
Noutatea numarul 1 : Targ de echipamente
2013 inseamna deja al patrulea an de festival. Asta inseamana pentru toti participantii 4 surprize si pentru festival 4 noutati ! Una dintre ele o constituie targul de echipamente profesionale foto-video.
Anul acesta toti partenerii vor avea cate un stand de prezentare . Vor fi prezenti producatori de echipamente, reprezentanti ai celor mai mari branduri mondiale, dealeri de echipamente, unici importatori.
Ca la orice targ care se respecta fiecare expozant va fi prezent cu toata gama de produse comercializate in Romania, cataloage si brosuri informative si va avea un om dedicat la stand, pentru a raspunde la intrebari si a ajuta participantii sa se familiarizeze cu echipamentele. De asemenea va acorda vouchere de reducere care vor fi valabile pana la sfarsitul anului 2013.
Vom avea un centru special dedicat echipamentelor demo, unde participantii pot ridica de-a lungul intregului festival (pe baza de programare), echipamente pentru testare.
In fiecare zi se vor face prezentari de echipamente , atat cele care sunt deja pe piata romaneasca dar si a unor echipamente ce vor fi lansate in acest an la NAB Las Vegas.
Targul va fi deschis in fiecare zi de la ora 9.00 pana la ora 20.00 iar intrarea va fi libera pentru participantii la festival.
Stati aproape pentru urmatoarele noutati!
luni, 20 august 2012
Vama sub lumini de Oscar 2012 - Ziua 1 - Proiecte fotografice
Dupa ziua de sambata, ziua deschiderii oficiale, atunci cand doar ne-am cunoscut, am vorbit cate putin despre ce se va intampla la VSLO 2012 si am petrecut impreuna la concertul sustinut de Trupa Veche, a venit si prima zi de munca, aceea dedicata Proiectelor fotografice. In cursul diminetii, Dan Besliu a sustinut partea de teorie, urmand ca toti cursantii sa isi aleaga o tema pe care o vor urmari pe parcursul intregii saptamani, ca apoi, la sfarsitul festivalului, proiectele sa fie discutate si premiate. Invitatul special al zilei a fost Florin Ghioca care a sustinut o prezentare despre fotojurnalismul in zonele de razboi, urmata de o demonstratie a 1 % din ceea ce inseamna viata unui jurnalist in zonele de conflict: cel putin o vesta antiglont grea, o casca, o trusa foto in spate si un aparat de fotografiat, toate purtate de un sigur om care mai e nevoit si sa fuga pentru a-si salva viata. La Vama nu a fost nicio viata in periocol dar imaginea fotografilor alergand incarcati cu tot acest echipament pe plaja din Vama Veche, printre turistii in constume de baie, a fost memorabila. Seara s-a incheiat cu vernisajul "Maramures, mon amour" (fotografii realizate de Ionel Onofras) si cu filmul Restrepo.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







