miercuri, 18 iunie 2014

Vama Sub Lumini de Oscar – rezultatul iubirii dintre oameni si imaginile create de ei sau de ce vreau eu sa merg la VSLO!( scrisoare de intentie)

Poate parea ciudat dar am descoperit ca  exista in lumea noastra un “ALTFEL” de a fi. Un OM normal. Un om care se poate indragosti la prima vedere.

Placerea  de a-i invata pe altii, placerea de a-i asculta pe altii, dorinta de a face parte dintr-o comunitate din care fac parte oameni care te inteleg  si te sustin, nevoia de a te exprima in felul tau dar in acelasi timp de a fi incurajat sa faci asta, lipsa in viata de zi cu zi a posibilitatii de a “devora” imagine toate aceste lucruri fac din “Vama Sub Lumini de Oscar”  un eveniment de care te indragostesti.
Vorbim de dragoste la prima vedere. Cum e asta? Nu asa de simplu precum pare.


Mai intai descoperi numele :VSLO. Mai apoi descoperi  ca aveti prieteni comuni. Si nu putini. Intr-un final descoperi exact lucrurile pe care le cauti de ceva vreme: un loc in care te poti exprima, un loc in care conteaza mai mult creativitatea si deloc modul in care te imbraci, un loc in care poti invata de la oameni extraordinari cu experienta cat toata Vama Veche la un loc, descoperi ca in ciuda a zecilor de premii, expozitii, cursuri tinute pe la noi si prin diverse tari te considera EGALUL lor. E un lucru ciudat? Nu! Este doar ALTFEL. Fara sa-ti dai seama incepi sa te indragostesti. De oameni, de fotografii, de atmosfera, de subiecte, de alti oameni, de filme, de tot si din nou de oameni. De oamenii care organizeaza, de oamenii care participa, de oamenii care iti vorbesc sau pur si simplu de oamenii de pe strada. Daca dupa numai o zi , lucrurile urate din jur se transforma in ceva nemaivazut de frumos: te-ai indragostit. Daca incepi sa vezi lucrurile (simple de altfel) cum nu le-ai mai vazut niciodata: te-ai indragostit. Daca stai de vorba in fiecare seara ( cu oamenii din jurul tau) pana noaptea tarziu si nu-ti mai vine sa te duci la culcare: te-ai indragostit. Daca stai noptile cautand subiecte: te-ai indragostit. Daca te trezesti dimineata la prima ora dupa o noapte aproape fara somn sa poti fi primul la cursuri: te-ai indragostit rau!

Brusc iti dai seama ca esti un OM normal. Mai mult, ca traiesti intr-o lume in care toti sunt la fel. Intr-o lume in care poti spune ce vrei si cum vrei. Prin imagini. Fotografie, film, pictura….. Un limbaj comun tuturor oamenilor prezenti indiferent din ce tara vin ( si sunt multe tari!).Un limbaj inteles si vorbit la VSLO.
Sigur, ca in orice relatie noua te gandesti de ce esti pus sa faci asa de multe lucruri intr-un timp asa de scurt. De ce nu ai timp sa respiri, de ce nu ai timp sa mananci, de ce totul este ……
………….de fapt …. Daca de gandesti un pic iti dai seama ca totul este incredibil de intens dar nefiresc de bine. Pur si simplu incepi sa te simti extraordinar de bine. Bine cu tine. Bine cu ei. Bine cu toti…..
Asta inseamna ca te-ai indragostit!
Daca in ultimile zile incepi sa te gandesti ca mai este putin si se termina. Daca iti doresti sa mai tina (un pic!). Daca nu mai vrei sa pleci acasa. Daca abia astepti sa inceapa o alta zi. Daca la final aplauzi. Aplauzi tare. Daca aplauzi tare si prelung cat sa ai senzatia ca mai prelungesti finalul unui alt an de VSLO atunci este foarte grav: ai devenit dependent. Dependent de VSLO!
Catalin Rudolf