luni, 20 august 2012

Vama sub lumini de Oscar 2012 - Ziua 1 - Proiecte fotografice

Dupa ziua de sambata, ziua deschiderii oficiale, atunci cand doar ne-am cunoscut, am vorbit cate putin despre ce se va intampla la VSLO 2012 si am petrecut impreuna la concertul sustinut de Trupa Veche, a venit si prima zi de munca, aceea dedicata Proiectelor fotografice. In cursul diminetii,  Dan Besliu a sustinut partea de teorie, urmand ca toti cursantii sa isi aleaga o tema pe care o vor urmari pe parcursul intregii saptamani, ca apoi, la sfarsitul festivalului, proiectele sa fie discutate si premiate. Invitatul special al zilei a fost Florin Ghioca care a sustinut o prezentare despre fotojurnalismul in zonele de razboi, urmata de o demonstratie a 1 % din ceea ce inseamna viata unui jurnalist in zonele de conflict: cel putin o vesta antiglont grea, o casca, o trusa foto in spate si un aparat de fotografiat, toate purtate de un sigur om care mai e nevoit si sa fuga pentru a-si salva viata. La Vama nu a fost nicio viata in periocol dar imaginea fotografilor alergand incarcati cu tot acest echipament pe plaja din Vama Veche, printre turistii in constume de baie, a fost memorabila. Seara s-a incheiat cu vernisajul "Maramures, mon amour" (fotografii realizate de Ionel Onofras) si cu filmul Restrepo.